Prima atestare documentara a acestui asezamant monahal dateaza din anul 1571, cand ieromonahul Laurentiu scrie 3 carti si daruieste una din ele in care scrie: "Aceasta carte, sfanta dumnezeiasca Evanghelie a daruit-o ieromonahul Laurentiu Cernogorat manastirii din Partosinchinata Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril,in 1571".

In 1666, calugarii trimisi de patriarhia din Ipe vin in Banat pentru milostenie si intalnesc la Manastirea Partos pe staretul Kir Stefan si pe popa Bratul. Prezenta staretului Kir Stefan arata ca manastirea era bine organizata, avea multi calugari si isi indeplinea chemarea. Apelativul "kir" arata ca staretul e venit la Manastirea Partos de la una greceasca sau ca trimis al Patriarhiei din Constantinopol. In 1723, harta austriaca a Banatului dovedeste ca Manastirea Partos a rezistat celor 164 de ani de stapanire turceasca.

Viata monahiceasca a Manastirii Partos se intareste sub dominatia austriaca. Despre ce se intampla la Manastirea Partos se scrie intr-o evanghelie: "Aceasta sfanta carte trebuincioasa pentru suflet, asa numita Evanghelie, o dau eu pacatosul robul lui Dumnezeu hagi Peici la manastirea Partos, unde este asezat trupul Sfantului Vladica Iosif, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, pentru binele nostru, pentru calatoria fericita spre marea cetate Ierusalim. O daruiesc manastirii sus amintite si pentru sufletele raposatilor Nedelcu ... Scrisin Timisoara, 1749, mai 30".

In secolul XVIII,prin articolele 47 si 50 din Regulamentul iliric al curtii vieneze, se incepe la catolicizarea manastirilor. In zona Banatului exista numeroase manastiri foarte legate intre ele: Saraca, Sangeorge, Partos, Srediste, Zlatita, Voislovita, Bazias, Cusici si Mesici. Din dispozitiile lui Iosif al II-lea , se intocmesc rapoarte privind desfiintarea unor manastiri ortodoxe printre care si manastirea Partos.

Din situatiile inaintate comisiei aulice reiese ca in 1771, Manastirea Partos avea sase calugari: staretul Pahome Gruici, Vincentiu Stanciulovici, Ioan Milicievici, Vasile Popovici, Procopiu Ranislavlevici si Avram Belici. In data de 10 noiembrie 1778, calugarii sunt obligati sa plece de la manastire si sa se mute la alte parohii: epitropul Petru Popovici in parohia sa din Socen in potropopiatul Caransebesului, iar ceilalti calugari in manastirea Singiorgiu si in Voislovita. Cartile bisericesti si odoarele au intrat in posesia mai multor biserici dintre care: episcopia sarba a Varsetului( actual in Serbia), manastirile Mesici si Sangiorz si parohia din steiul Bihorului.

La Manastirea Partos se adapostesc moasele Sfantului Iosif. Pe mormantul acestuia a fost scris in 1865 : "Sviatitel Iosifa novii bivsii Mitropolita Temisvarskii' ('Aceasta carte este a Domnului mitropolit Iosif al Timisoarei 1655'). Textul a fost continuat cativa ani mai tarziu : "care de buna voie a parasit episcopia, retragandu-sein manastirea Partos, unde a trait cativa ani si apoi s-a reintors la vesnica odihna, unde dorm sfintii". Desi desfiintata, Manastirea Partos isi continua misiunea de aparatoare a Ortodoxiei. La 4 ani de la desfiintare este zugravita in manastire o icoana cu chipul Sfantului Iosif.

In prezent manastirea poarta hramul "Ziua inaltarii Sfintei Cruci". In anul 1944 se reincepe viata monahala la manastire poposind aici calugarite. In timpul comunismului viata monahala este iar intrerupta. Intre 1970-1980 au loc numeroase lucrari de reparatie si intretinere a fostei manastiri ( desfiintate in 1775). In anul 2008, pe 6 martie, se hotaraste reinfiintarea Manastirii Partos, cu destinatie pentru calugari, in baza propunerii Consiliului Eparhial. Aceasta decizie a fost luata de catre Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Banatului, intrunit sub presedintia Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Nicolae al Banatului.