In 1928, Ioachim Miloia, pe atunci director al Muzeului Banatean (1928-1940), ia in considerare pentru prima oara ideea crearii unui muzeu etnografic in aer liber. Dupa deschiderea Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj in 1928, Ioachim Miloia propune municipalitatii ca noul muzeu etnografic banatean sa fie construit in curtea castelului Huniade.

Noul Muzeu Etnografic isi propunea sa reprezinte o marturie a civilizatiei populare traditionale a romanilor si minoritatilor nationale din aceasta regiune prin  bisericile de lemn, crucile cu insemnatate istorica si artistica si casele taranesti. Dupa multe insistente la adresa municipalitatii, Muzeul Satului Banatean primeste loc de constructie in anul 1967 si se deschide publicului la 20 august 1971.

Pana in anul 2000 functioneaza ca sectie a Muzeului Banatului, urmand dupa aceea, sa devina o institutie separata aflata in subordinea Consiliului Judetean Timis. Muzeul Satului Banatean reprezinta o atractie turistica esentiala pentru vizitatorii interesati de civilizatia si cultura traditionala vestului Romaniei.

Muzeul Satului Banatean reuseste sa realizeze o miniatura a satelor banatene prin constructii autentice din lemn, piatra si lut, reconstruite dupa modelul locuintelor locale. Turistii atrasi de cultura banateana pot descoperi obiectele folosite pentru uz casnic in secolele trecute, pot admira arhitectura locuintelor. Acestea, desi avand 2 sau 3 camere, atrag atentia cu ajutorul camerei de oaspeti, cunoscuta sub numele de "soba curata", "soba mare" sau "soba buna", ea fiind cel mai frumos mobilata si decorata cu cele mai pretioase tesaturi - stergare, covoare, fete de masa numite pe vremuri "masaie".

Arhitectura caselor este pusa in valoare cu ajutorul prispei deschise (prelungita pe toate lungimea constructiei) si partiale. De asemenea, acoperisul iese in evidenta prin frumusetea decoratiunilor in lemn si a ornamentelor geometrice traditionale.

Astfel, Muzeul Satului Banatean descrie cu o deosebita atentie casele acoperite cu paie sau sindrila, casele taranilor sau a mesterilor olari, atelierul de rotaire si instalatiile traditionale folosite de tarani-mori, vaiugi, oloinite.