Muzeul Taranului Roman se gaseste in una din cele mai frumoase zone ale Bucurestiului, aproape de parcul Herastrau, de Piata Victoriei, pe Soseaua Kiseleff.

Muzeul Taranului Roman isi are inceputurile in anul 1875 cand apare prima sectie de arta textila cu lucrari facute la tara, in apropierea Muzeului National de Antichitati, din initiativa lui Titu Maiorescu. Aceste exponate se regasesc si astazi in colectiile-tezaur ale muzeului.

Muzeul Taranului Roman a fost inaugurat in 1906, sub directoratul lui Alexandru Tzigara-Samurcas (pina in 1948) si purta initial numele de Muzeul de Arta Nationala.
Muzeul s-a unit in 1978 cu Muzeul Satului.

In februarie 1990, Muzeul Taranului Roman (Muzeu de Arte si Traditii Populare) s-a despartit de Muzeul Satului, sub ministeriatul lui Andrei Plesu la Cultura, si a fost inaugurat oficial in 1993, a doua zi de Pasti. Construita la initiativa lui Tzigara-Samurcas, cladirea actuala a muzeului Taranului Roman a fost inceputa in anul 1912 in stil neo-romanesc.

Muzeul are in colectia sa peste 90 000 de obiecte ce valorifica arta si civilizatia taraneasca: colectii de port, ceramica, icoane pe lemn si sticla, mobilier, xilogravuri, obiecte religioase, covoare, tesaturi, unelte, precum si o importanta colectie de arta populara straina, constituita la initiativa etnografului Tancred Banateanu.

 Dupa 1990 au fost aduse sase biserici de lemn din judetele Arad si Hunedoara, patru conservate in situri, iar doua, in incinta muzeului. Muzeul se ocupa si de expozitia deschisa in incinta Casei de piatra de la Heresti. Muzeul Taranului Roman este impartit in trei departamente: Muzeografie, Programe etnologice si actiune culturala si Galeria de arta taraneasca

In ghidul Muzeului Taranului Roman, Horia Bernea comenteaza modul in care a fost gandit spatiul muzeal care reflecta astfel cel putin patru atitudini muzeografice: dezvaluirea unei realitati patrimoniale fara criterii antropologice, selectia si prezentarea unui fond comun emotional si operativ, ce are ca efect imediat o solidaritate evidenta a obiectelor si a spatiului in care ele sint prezentate, expunerea scenografica, vizibila in ciclurile Reculegere si Puterea crucii si, ultima, dar nu cea din urma, expunerea de tip relicvariu, unde nimic nu se arunca, totul are valoare, in care nu exista criterii estetice, etnografice sau antropologice (sala Moaste, expozitiile de colectie s.a.).

Muzeul Taranul Roman, prin multitudinea de actiuni si evenimente pe care le realizeaza, invita vizitatorul sa descopere frumusetea si unicitatea civilizatiei populare.