Pestera de la Vadu Crisului este un vechi si bine cunoscut obiectiv turistic care isi marturiseste existenta prin tumultul apelor care, dupa ce i-au strabatut galeriile, se varsa in Crisul Repede printr-o frumoasa cascada, aflata in inima defileului pe care acest rau transilvan il constituie intre Suncuius si Vadu Crisului. Aceste doua localitati alcatuiesc, de altfel, si punctele terminus ale accesului prin intermediul mijloacelor auto: comuna Vadu Crisului este legata de DN l printr-o derivatie asfaltata de 3 km, in timp ce la Suncuius se poate ajunge si pe un drum secundar care se desprinde la gura Vaii Iadului din soseaua ce urca spre statiunea Stana de Vale. Distanta care mai ramane de parcurs pe poteca din lungul defileului este de aproximativ 2,5 km din ambele directii.

Se poate ajunge foarte usor la pestera si cu trenul, deoarece se afla la numai 300 m de halta Pestera, de pe linia de cale ferata Cluj-Napoca - Oradea. In imediata apropiere a pesterii se gaseste Cabana Pestera Vadu Crisului, care dispune de aproximativ 80 de locuri si bufet permanent, iar cele cateva poienite de pe malul Crisului ofera posibilitati modeste de campare. Intrarea in pestera se afla la o altitudine de 305 m, pe aceeasi terasa in stanca de pe malul stang al raului Cris, pe care este situata si cabana.

Pestera de la Vadu Crisului prezinta sectorul aval accesibil al unui drenaj subteran de 4,5 Km lungime aeriana care isi are originea pe platoul carstic de la Zece Hotare unde Valea Pestireului este captata in subteran prin Pestera Batranului. Ea este alcatuita dintr-o galerie unica lipsita de diverticule aproape in titalitate, a carei directie este stabilita de o puternica diaclaza. Din acest motiv galeria prezinta in cea mai mare parte a sa un aspect caracteristic, fiind oarecum ingusta, dar cu bolta ridicata uneori la peste 20 m. La 100 m departare de intrare apare un prim sifon impenetrabil dar accesul este asigurat de un nivel superior, fosil, care se termina in Sala Balconului, dupa un traseu de 150m. Doar in acest sector concretiunile si in special scurgerile parietale sunt mai numeroase, dar in cea mai mare parte sunt degradate din cauza indelungatei vizitari a pesterii in conditii precare de supraveghere a vizitatorilor.

Pe cei 80 de metri care urmeaza, dupa ce se coboara iarasi la nivelul cursului subteran, apa adanca a acestuia ocupa toata latimea galeriei, justificand denumirea de Iad pe care primii exploratori au dat-o acestei portiuni a pesterii, dupa ce s-au confruntat cu serioase dificultati de parcurgere. Ulterior, spatiul se deschide in Sala Mare, dupa care peisajul subteran ramane aproape neschimbat pana in dreptul celui de-al doilea sifon, cu plaje de pietris si argila insiruite alternativ pe cele doua maluri ale paraului.

Acest al doilea sifon, situat la 750 m de la intrare, devine penetrabil in perioade mai secetoase, permitand accesul in ultima portiune a pesterii, mai bogat concretionata si alcatuita din doua coridoare convergente, dintre care numai unul este ocupat de apele paraului. Punctul terminus este reprezentat de al treilea sifon, de data aceasta permanent inchis, a carui traversare necesita folosirea scafandrului autonom si care nu a fost pana acum depasit. Lungimea galeriei dintre intrare si acest punct este de l 000 m.