Maramuresul se situa, conform rezultatului unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, “pe primul loc in intreg imperiu, in ceea ce priveste procentul nobililor raportat la totalitatea populatiei comitatului". In acest sens, putem afirma ca la un moment dat, Maramuresul a fost o enclava imperiala unica, populata cu tarani de vita nobila. Portile cu stalpi sculptati si sindrila sunt relicva unei organizari sociale care a functionat pana in secolul al XX-lea. Faimoasele porti de lemn ale gospodariilor originare din Maramures, se intalnesc cu precadere in satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului.

Portile muramuresene pot fi comparate cu veritabile “arcuri de triumf", pe sub care taranii treceau cu demnitate, mandri de originea lor nemeseasca. Acestea sunt in general construite pe trei stalpi si un “fruntar" (pragul de sus al portii) din lemn de stejar, avand “haizasul" (acoperisul) sindreluit.

Ansamblul de porti maramuresene sunt ramasitele unei realitati istorice mai aparte: in perioada feudala, din randul obstelor maramuresene s-a ridicat o clasa de cneji, care periodic isi alegea voievodul; puterea si privilegiile nobililor au fost atent fragmentate si distribuite unui numar din ce in ce mai mare de familii. Insa aceasta casta (de proportii obstesti) a rezistat secole de-a randul in fata incercarilor de lichidare a privilegiilor.

Nemesii erau cei care aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite (confectionate din pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diagonala, pentru a-i fixa, si care se deschidea intr-o parte). Acest aspect ilustreaza tendinta, pastrata pana astazi, de a categorisi statutul gospodarilor dupa porti. Actualmente, in momentul in cand intrebi de vreun satean de-al lor, oamenii batrani iti indica “poarta" de la casa unde locuieste respectivul, formularea indicand cinstirea pe care i-o acordau (scria in 1977, Francisc Nistor). Acest aspect indica un atasament al localnicilor fata de aceste valoroase constructii, cu radacini profunde in traditiile de cultura si arta, cat si in istoria social-politica a Maramuresului.

Actul de trecere pe sub pragul portii, constructia in sine si incizarea motivelor, suportau fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde, cu conotatii mai degraba mitice. Pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate “ceasurile rele", taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina. In virtutea credintei ca lemnul va fi aducator de noroc, transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare “de dulce" (marti, joi sau sambata). Ca sa nu se apropie ciuma, sub stalpul care leaga pragul se puneau “bani, agheasma si tamaie. Iar pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.

Substratul magic regasit in motivele sculptate, ne permit sa realizam o incursiune intr-un univers mitologic, antecrestin: funia, nodurile, rozetele solare - cu variatiile: cerc simplu, cercuri concentrice, soare cu chip omenesc, toate avand la origine un ancestral cult solar apoi pomul vietii (simbolul vietii fara de moarte si al rodniciei nesfarsite), motivul sarpelui (pazitorul gospodariei), chipul omenesc, pasarile, dintele de lup, bradul etc.

Purificarea mentala de relele lumii prin trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act ceremonial. Astfel cel care trecea pragul portilor intra curat in universul casnic al gospodariei si familiei. Trecerea pe sub o poarta, mai mult sau mai putin grandioasa, reprezinta in toate culturile traditionale, o transformare (de suprafata ori structurala, fizica sau virtuala).