Statiunea balneara Strunga este cunoscuta ca statiune balneara inca de la inceputul secolului XIX, avand 150 de izvoare cu ape minerale care au fost descoperite, cercetate si exploatate inca din anul 1834 de catre dr. M. Zotta, cand s-a efectuat prima analiza a apelor minerale. Factorii naturali de cura sunt reprezentati de climatul de crutare si izvoare cu ape minerale sulfuroase, sulfatate, sodice, bicarbonatate, calcice, magneziene, hipotone. Indicatii terapeutice - tratamentul impotriva bolilor tubului digestiv, a celor hepato-biliare, tratarea afectiunilor reumatismale, neurologice periferice, ginecologice, precum si existenta buvetelor pentru cura interna cu ape minerale.

Mii de persoane din intreaga tara veneau in fiecare an in statiunea localizata intre Targu Frumos si Roman pentru a se trata. Adapostita de o padure de stejari inalti, usor accesibila cu masina, pe DN 28, si pe calea ferata, statiunea balneoclimaterica rivaliza in acea vreme Felix sau Herculane din punctul de vedere al curei balneare. Aici se putea efectua tratament profilactic, dar si curativ. "Oamenii muncii" care aveau afectiuni reumatismale, boli hepatice, afectiuni ale tubului digestiv, afectiuni ORL si respiratorii erau trimisi la Strunga de intreprinderi sau CAP-uri pentru a se trata.

In anul 1890, proprietarul bailor a fost schimbat, fiind cumparate de catre cunoscuta familie de boieri ieseni, Manolescu. Aceasta s-a ocupat de administrarea lor pana la inceputul primului razboi mondial, in timpul caruia au fost distruse in totalitate. In anul 1930, Strunga era din nou pe picioare, perioada interbelica fiind una extrem de benefica pentru statiune. Au fost construite hoteluri, doua restaurante, cazino, sala de concerte si cinematograf si, nu in ultimul rand, dupa cum spun satenii, o linie de tramvai de la Strunga pana in Tirgu Frumos.

Familia Manolescu avea in proprietate mii de hectare de padure si de teren arabil in zona. Al doilea razboi mondial avea sa nimiceasca tot ce reusisera sa faca boierii, din cauza ca statiunea se afla pe linia de fortificatii Iasi - Pascani. Decolmatarea izvoarelor, ridicarea unui pavilion balnear, a patru pavilioane de locuit cu 60 de paturi si instalarea unei centrale termice s-a facut abia in anul 1953, la initiativa dr-ului V. Bejan si a dr-ului C. Boisteanu, dupa cum este mentionat in documentele de arhiva, determinand si punerea la punct a bazei de tratament.